După ce lucrurile s-au scris în tine, după ce poveștile au ajuns la final, te bântuie, pentru o vreme, întrebările. De ce trebuia să trăiesc asta? De ce mie? De ce ne-am întâlnit? Atâtea DE CE-uri care nu te lasă a dormi liniștit, noaptea târziu. Pe moment nu înțelegi nimic. Dar cum ar spune Kierkegaard, în citatul de mai sus, Viața nu poate fi înțeleasă decât privind înapoi, însă trebuie trăită înainte. M-am întrebat, de multe ori, ce-a vrut să zică, de fapt, autorul? Poate că a vrut să ne transmită că după ce curge niște timp, după ce se așază niște furtuni în tine, când privești înapoi, începi să vezi. Dar nu poți continua să trăiești decât dacă mergi înainte. Altfel riști să mori, fiind deja viu. Sau, mă rog, atât am înțeles. Se prea poate să fie greșit.
De ce ajung oamenii să se întâlnească? Oameni pe care nu îi cunoști, oameni cu care, de altfel, nu ai fi intrat, poate, niciodată în contact. E totul la voia întâmplării? E scris să se întâmple? Avem și noi vreun cuvânt de zis în cele ce curg în viața noastră? Era scris sau a fost urmarea propriilor noastre decizii? Viața și ale ei Întâlniri. Dear Kierkegaard, cred că încă n-am priceput, complet, uitându-mă înapoi. Cert e că am ales, de fiecare dată, să Trăiesc înainte. Unele pagini TREBUIE date. Pentru că odată ce începi să vezi, Demnitatea, nu orgoliul, trebuie să fie mai mare decât iluziile care te trag înapoi. De ce te-ai întoarce acolo unde nu era bine? Peu importe că vorbim de prietenie sau de iubire. Va fi altfel, de data asta? Te poți uita, însă, pe filele din trecut pentru a face o analiză obiectivă. A înțelege. A trage concluziile. A învăța. Lecția. După cum vezi, ți-am urmat sfatul!
E greu să nu înțelegem. Mintea noastră vrea…să priceapă!! Are totul vreun sens? TREBUIE să înțelegem…totul? Poate că trebuie doar SĂ TRĂIM. TOTUL. Poate că despre asta e vorba. În a lăsa lucrurile să curgă, viața să se întâmple. În A Trăi. Mai departe. Cu Încredere. Curaj. În a purta, cu noi, momentele frumoase. Căci ele au fost! Poate că atunci când urcă furia și nu-nțelegi de ce trebuia să mi se întâmple mie asta, (iar)? Mai bine nu mi se întâmpla!!, se alcalinizează totul cu momentele ce ți-au fost date să simți, pentru o clipă, Fericirea. Putem fi tot timpul fericiți? Putem simți momente de fericire? Câți oameni le simt? E o șansă? E un blestem? Poate că privind înapoi, cu cât trece mai mult timp, înțelegem mai bine. Rostul. Poate că oamenii se întâlnesc pentru că au nevoie. Unii de alții. De lecții. În acele ferestre exacte ale vieții lor ce vor zdruncina totul din temelii. Nimic nu va mai fi ca înainte. Nici viața. Nici ei. Poate că de-asta.
Roxana Gheorghe 