Viața vine cu momentele ei decisive. Atunci trebuie să ALEGI.
Frica sau CURAJUL?
Dacă ești o femeie trecută de 35 de ani ajunsă în fața unei asemenea alegeri, societatea îți va urla calmează-te! Ai o vârstă! Nimeni nu e perfect! Închide și tu ochii! Just settle! Medicina îți va aminti că ai atins vârsta sarcinilor geriatrice (un pic de panică n-a omorât pe nimeni!! Doar a condus la unele dintre cele mai nefericite decizii, cu urmări pe viață). Domnii de 40+ [cărora vei încerca să le găsești, complet greșit, scuze, o vreme] îți vor transmite, în glumă, desigur femeile de vârsta mea sunt ofilite. Noroc cu pielea asta întinsă! Pentru valori sau suflet ai crezut?!, în timp ce băiețeii de vârsta ta mai au nevoie să se joace un pic cu lopățelele în nisip. Un lucru rămâne la fel, oricât de departe sau de aproape ar fi, ca vârstă. Sfântul misoginism, sport național. Misoginismul n-ar trebui niciodată tolerat. Oricâte studii ar fi la mijloc, oricâte bombonele de ciocolată s-ar oferi, oricât ar încerca mintea-ți să se mintă că nu e chiar așa!! Mai bine single forever, trăindu-ți viața în demnitate și pace, cu pisici sau ce alte diagnostice ți se mai pun, doar pentru că TE RESPECȚI.
Ce faci când în tine se dă lupta dintre suflet și minte? Te rupi sau te pierzi?
Am ales, mai mereu, cu inima. Pentru că ea știe, mai mereu, cel mai bine. Sau poate pentru că sunt femeie. Sexul acesta slab, emoțional și fragil. Nu?! Dar sunt momente când rațiunea se cere a fi ascultată. Pentru că MERIȚI ca visurile tale să nu rămână doar într-un sertar închis cu cheia aruncată de pe o stâncă. Pentru că oamenii TREBUIE să se întâlnească la mijloc, în efort. Pentru că Manipularea emoțională sau Comoditatea n-au cum să fie, NICIODATĂ, sinonimele iubirii sau ale prieteniei. Pentru că MAI BINELE…[nu] e dușmanul binelui!! MAI BINELE…e aliatul vieții pe care O MERIȚI! Pentru că vei plânge o vreme de va sări cămașa de pe tine și vor gândi vecinii “altul/alta cu drame!” Dar va veni o zi când soarele se va arăta iar, după furtună. Cum ar scrie Murakami And once the storm is over, you won’t remember how you made it through, how you managed to survive. You won’t even be sure, whether the storm is really over. But one thing is certain. When you come out of the storm, you won’t be the same person who walked in. That’s what this storm’s all about. Și atunci îți vei mulțumi. Pentru toate mesajele pe care ai vrut să le trimiți și nu le-ai trimis. Pentru tot amarul pe care l-ai lăsat să curgă din tine. Se trece PRIN, niciodată peste Pentru toți banii din salariul ăla și-așa mic dați spre a înțelege…de ce-ul, pattern-uri, lipsa de respect și ce-ar fi urmat dacă. Pentru curajul de A CREDE…în tine, în visurile tale, în viața pe care o meriți, în omul care îți va aduce liniște, nu anxietate, în tatăl copiilor tăi (primul și cel mai important exemplu de Demnitate, Curaj, Etică, Respect față de femeie), în planul lui Dumnezeu care e, mereu, mai bun și mai drept decât planul tău.
Când vine ziua alegerii și totul în tine urlă, ce alegi?
Te RUPI sau Te PIERZI?
Two roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;
Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim,
Because it was grassy and wanted wear;
Though as for that the passing there
Had worn them really about the same,
And both that morning equally lay
In leaves no step had trodden black.
Oh, I kept the first for another day!
Yet knowing how way leads on to way,
I doubted if I should ever come back.
I shall be telling this with a sigh
Somewhere ages and ages hence:
Two roads diverged in a wood, and I—
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference.
Roxana Gheorghe 