Short stories

Martie

Photo by Polina Kovaleva on Pexels.com

Martie…lună cu miros de zambile, mărțișoare în piept, primele raze calde de soare, adolescenți zgomotoși trăindu-și intens anii prin vreun parc și tu. În fiece martie un gând se zbate să te renască, poate din frica de a nu te uita de tot, într-o zi…

Prin câte martie am trecut împreună? Trei. Cifră perfectă. Odată, chiar și noi păream perfecți. Știi că nici măcar nu îmi mai amintesc primul martie? Nici pe al doilea. Ce-am făcut? Pe unde ne-am plimbat? Mi-ai dat flori? Tu care le considerai oricum lucruri inutile care se ofilesc, deși îți spusesem de atâtea ori că prefer florile simple, cât mai simple…Trandafirii ăia scumpi și perfecți de la florărie sunt la fel de superficiali ca iubirile pe care le trăim noi azi. Ciudat lucru! Nu-mi mai amintesc chiar nimic din primele două martie. Doar pe ultimul. Ultimul a rămas acolo, înfipt profund în bucata asta de carne ce se luptă cu ea însăși la fiecare început de primăvară.

Tu-ți mai amintești astăzi de ultimul nostru martie? Mie îmi mai sună în memorie, uneori, până și cuvintele rostite atunci, când mi-ai dat mărțișorul ăla mov Poftim! Ți-l luasem deja de dinainte!

La ce te gândeai pe trotuarul pe care înaintam tăcuți? Te-ai gândit vreo clipă și la mine, la noi, la toate lucrurile în care credeam cu inocența anilor de atunci? Dar tu ai rămas cu toate răspunsurile ce nu-și mai aveau rostul, așa cum ai dorit. Eu cu întrebările. Cu întrebările fără sens ce mi-au măcinat existența în toți anii de după, până când m-am decis, într-o zi oarecare, să le îngrop într-un loc cât mai adânc, de unde să nu le mai pot auzi. Aveam să aflu mai târziu, după multe ședințe grele de terapie că durerea se trăiește, nu se îngroapă. Ți-a fost ușor să trăiești cu toate răspunsurile pe care le-ai păstrat, atât de egoist, doar pentru tine? Ți-a zburat și ție gândul, măcar vreme de o secundă, la povestea asta, în zile când nici nu te așteptai că te-ar mai putea răscoli?

Poate că toți purtăm în noi un martie ce se trezește în nopțile cu insomnii, în zilele când ne plimbăm doar cu gândurile pe vreo alee departe de zgomotul lumii sau atunci când cuvintele din cartea pe care o citim par să fi fost și ale noastre, cândva.

Se stinge definitiv un martie ascuns în suflet sau îl purtăm în noi până când drumul ajunge la final?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s