e o mare
responsabilitate
să fii părinte…
îi iei
haine (de firmă),
jucării Hi-Tech,
îi plătești
meditații de
vioară,
dans,
pictură murală,
abonamente
la sală
și
la HBO Go
și el
urlă, urlă, urlă
cât îl țin plămânii
mamă, tată
iubiți-mă!
auziți-mă!
lăsați-mă
să cad!
să mă dau
cu capul
de pragul
de sus,
să mă târăsc pe
coatele mele
până la
capătul drumului
unde zac
visurile și viața mea!
îi iei
de toate…
îți sacrifici
anii,
tinerețea,
conturile bancare
pe el/pe ea/pe ei
și el îți urlă
asta nu-i iubire!!
îți trimit
înapoi,
prin DHL,
într-o cutie mare mare
cu fundă de satin,
roz,
toate
jucăriile,
hainele,
banii cheltuiți,
ia-le tu
pe toate
și pune,
la schimb,
o fărâmă
de suflet
care aude.
e o mare
responsabilitate
să fii părinte
și
cât de ușor
poți eșua…
îi dai
de toate!
mai puțin
ce nu se poate
cumpăra…
***
făceam curat
astăzi
printre cutiile de care
ziceai
că o să strâng în ele
toate biletele de la muzee
și ambalajele de la bomboane.
ce ciudat!
suntem atât de siguri
pe noi,
pe visuri,
pe eternitate,
că nici nu știm
când tot ce mai rămâne
din ieri
sunt doar
biletele de la muzee
și
ambalajele de la bomboanele
mâncate în doi.
Roxana Gheorghe 