Crize, midlife, greieri

Când aveam 15 ani, oamenii de 35 mi se păreau mari mari, adulți adulți, ce să mai. Știi, am văzut pe Facebook cum copiii lui V…da, V din liceu…au 10 ani…10, nu 2 sau 3!! Ieri mergeam la majorate împreună, la naiba! Nici tu nu te simți de vârsta asta? Mda, nici eu. Midlife. Așa îi zice? Nu prea știu, A. Zău că nu mă simt nici mare-mare, nici adult adult. Nici nu prea știu ce-am realizat până acum…Am realizat ceva? Unii au copii pre-teen, eu mă gândesc dacă mâine dimineață să încerc conserva asta sau pe ailaltă. Le-am luat din Mega, înainte să ne întâlnim. Măcar am trăit cum am simțit. Am făcut cam tot ce mi-a trecut prin căpșorul ăsta până la vârsta de-acum. Presupun că e și asta o victorie. Câți oameni trăiesc cum simt? Câți oameni aleg calea aia sigură, bătătorită și mor cu dorul vieții netrăite? Ah, devin sentimentală! Poate e midlife crisis. Poate e apusul ăsta. Uite! O lebădă! Acolo! Ce frumos! Mda, nu prea mai înțeleg mare lucru, nu prea mă mai regăsesc în orașul ăsta. Sau poate, mai degrabă, în oamenii lui. Oa-me-nii, A!! Parada asta cronică de snobism, de prost-gust, de răutate…care e mai cu moț, care e mai cu titluri, care e mai nu-știu-cum. Și dacă într-o dimineață oarecare te trezești că-ți iau toate titlurile alea pe care le afișezi, ostentativ, peste tot…cu ce mai rămâi? Despre asta e vorba? Despre titluri? Sau despre cât de OM ești cu sau fără ifosele alea gratuite? Obositor, A. De ce e așa la noi? De ce? Mi-e greu să înțeleg. Nici nu știu dacă e ceva de înțeles. Știu, eu am ales să mă întorc în spațiul ăsta geografic care mă reprezintă atât de puțin…Poate o să plec iar. De tot. Acolo unde se simte mai Acasă. Unde oamenii se comportă firesc. Unde e mai mult Firesc. Ah, îmi e dor de firesc…Dar uite! E iulie. E minunat apusul ăsta! Și cântă greierii! Ce frumos e să cânte greierii, nu? Greierii ăștia parcă sună așa doar acasă…