Despre note și nu numai

©Dr. Brad Johnson

Dormim prost, foarte prost, dacă copilul nostru a luat un 8, Doamne Ferește să fie 7 sau 6, iar al colegului de muncă 10. Să aibă…și al nostru…măcar 10 pe linie! Dacă elevii noștri nu sunt la fel de “performanți” ca ai celui/celei cu care concurăm, în propria minte. Căci competiția nu mai este despre “a ne întrece” unii cu alții spre a ne stimula. A evolua. Împreună. Competiția a devenit acest spațiu toxic unde (mai) totul e despre procente, clasamente și note. Despre pozele de pe Facebook, Instagram și/sau grupurile de WhatsApp. Cât e despre copilul nostru / copiii noștri și cât despre propriul orgoliu? Performanță. Excelență. Acest minunat limbaj de lemn ce scoate, pe bandă rulantă, generații și generații de copii și părinți (căci și părinții au fost odată copiii aceluiași sistem) focusați exclusiv pe note, pe memorat și mai puțin pe gândirea critică, pe valori, pe principii și pe ce Oameni oferim societății. Care va fi focusul lor? Dacă vrem să știm care e direcția, care sunt valorile unei școli, ale unui profesor…trebuie să fim atenți la ce se spune și ce se scrie. Răspunsul e acolo. Cuvintele nu sunt niciodată…doar simple cuvinte. Cuvintele pe care le alegem poartă în spate principiile și valorile după care ne ghidăm. Altfel spus, limbajul nu e doar limbaj. E o oglindă a ceea ce purtăm pe interior.

A nu se înțelege eronat că notele sunt totalmente ceva greșit. Notele ar trebui să fie un instrument de care ne folosim pentru a verifica unde ne aflăm și unde mai e de lucrat. Dacă ne-am atins sau nu obiectivul propus. Greșit e când tot ceea ce dorim e să ajungem să avem 10 la test prin memorarea mecanică a unor informații fără să înțelegem acele informații. Fără să le dezbatem. Fără să (ne) putem niște întrebări suplimentare. Putem învăța pe dinafară un comentariu legat de 𝘐𝘰𝘯 ce ne va aduce o notă cât mai mare la examen, desigur, pe care îl vom uita, inevitabil, imediat ce acel examen va trece, fără să rămânem cu nimic din acea operă. Părinții sunt fericiți, școala românească e fericită. Singurii care pierd sunt…cei ce stau în bancă. Adică cei ce vor duce mai departe, în societatea de mâine, ceea ce au deprins în școală. Învățatul pe dinafară nu se oprește în sala de clasă. Se traduce în viitori adulți ce vor lua decizii, vor semna hârtii, importante, fără ca măcar să treacă acest lucru prin filtrul propriei gândiri critice. Pentru că așa au fost educați. Încă de mici. Sau putem să abordăm aceeași operă prezentă în programa școlară, deci obligatorie, într-un mod mult mai eficient. Putem să dezbatem la clasă de ce a ajuns Ion să facă ceea ce a făcut. La ce perioadă ne referim? Care erau valorile societății de atunci? A fost bine, nu a fost bine ceea ce a făcut Ion? De ce? Tu ce ai face dacă ai fi el? Dar tu? Mai avem aceleași principii după care se conducea personajul prinpal, azi? De ce da? De ce nu? Mai există comportamentele pe care le identificăm în carte în societatea contemporană? Dacă da, ce exemple concrete avem? Ș.a.m.d. Operele literare nu au fost scrise spre a învăța comentarii ce nu dezvoltă decât capacitatea de a reproduce mecanic. Așa cum nici istoria nu o studiem spre a învăța pe dinafară niște date. Și doar atât. Literatura există pentru a ne pune în față viața…cu toate ale ei, pentru a ne face să călătorim prin lume, chiar și atunci când nu părăsim spațiile cunoscute sau epoca în care ne-am născut, pentru a întreba și a ne întreba. Focusul Educației ar trebuie să fie aici. În a deschide minți.

Notele nu înseamnă totul, cu atât mai puțin scopul ultim al educației. Notele devin un eșec atunci când în funcție de ele împărțim niște ființe umane în “proști și deștepți”, fără să înțelegem că avem în față persoane diferite, cu personalități diferite, interese diferite și drumuri în viață la fel de diferite.

P.S. Schimbarea nu începe cu Ministrul Educației. Ci cu fiecare om de la catedră, din spatele unui monitor, dintr-o sală a unui centru privat, cu fiecare părinte…care va Alege să facă…Altfel. Desigur, asta nu e ușor. Implică riscuri, pierderi, frustrări și multe altele asemenea. À chacun son choix. Mi-ar plăcea ca elevii mei să plece mai departe în viață cu mintea mai deschisă, cu încrederea că e bine să pună întrebări…fără să se (mai) teamă, cu mai multă curiozitate și cu deschidere spre culturi și civilizații diferite. Cu ideea că nu toți suntem la fel. Și e excelent că e așa! Pentru că asta înseamnă că ne putem completa unii pe alții, ne putem inspira unii de la alții, adică putem evolua. Cu gândul că drumul lor nu trebuie să fie la fel ca cel al colegilor sau al prietenilor. Nici măcar ca cel deja trasat în imaginație de propriii părinți pentru ei. Că sunt aici pentru a-și urma propriile visuri și propria chemare. Oricât de puțin ușoară ar fi. Mă bucur, desigur, pentru reușitele lor, pentru fiecare examen trecut cu brio, pentru faptul că am putut să îi fac să înțeleagă SI Conditionnel, Concordanța Timpurilor sau Subjonctivul cu toate cele patru forme ale lui. Dar Împlinirea e atunci când văd Oameni…care cresc demni, curioși, care se întreabă și întreabă…fără să le mai fie frică.

**Înainte de orice examen, un părinte responsabil ar trebui să își ia copilul în brațe, să îi spună sincer Te iubesc, oricare ar fi rezultatu! E doar un examen! La fel și orice profesor. Ar trebui să le reamintească elevilor că el va rămâne la fel de mândru de toată munca depusă, de fiecare, și orice notă se va afișa…e doar o notă…nicidecum tot ceea ce sunt, tot ceea ce știu, nicidecum toată viața lor.

***Acum nu foarte mult timp în urmă, filmul Dead Poets Society a fost adăugat pe platforma Netflix România. Acesta aduce în prim-plan un profesor altfel. John Keating le spune elevilor săi La ora mea o să învățați să gândiți cu mintea voastră, să savurați cuvintele și limbajul! Să nu vă fie teamă de cuvinte și idei, ele pot schimba lumea! Filmul ar trebui urmărit de noi toți. Fie că avem copii sau nu, fie că suntem profesori sau părinți. Profesorul Keating nu a vrut să fie ca ceilalți. A avut curajul de a face o altfel de Educație. Chiar dacă a fost eliminat de “Sistem”. Poate că se va duce la o altă școală, unde va fi apreciat pentru propriile idei, poate va crea el însuși, de la zero, o școală cu altfel de viziune. Filmul nu ne-o spune. În schimb, scena finală ne arată că ceea ce a sădit avea să producă o schimbare. O Captain! My Captain!